„Ireversibilitatea timpului“ (...) 363

Viața este o „supunere“, în sensul cuvântului, atunci când consideră că viața pe care o trăim este efemer și tranzitorie (...), care se presupune a fi această viață prezentă o „preliminară“ ceea ce vine înainte de „ce“, care Acesta va fi principalul.

Desigur, că nu va fi (...) o alta viata altor mucegaiuri, am spus că a fost „supranatural“ nu face parte din acest loc la nivel mondial pentru a trăi.

Dar trebuie remarcat faptul că rădăcina etimologică a depunerii cuvânt, acesta este format din două cuvinte: mai multe misiuni sub, vom folosi acest aspect cuvânt care înseamnă supunere.

Interesant este că sunt unii oameni care identifică atât în ​​viață, care crede în „ceva mai mare“, care face acest lucru în practică.

Se pare că acești oameni se umilesc cu deferență sau luarea în considerare a altor persoane care se presupune că au acest „extract“, sau pentru că erau bine educați și încă să fie propria alegere de „cineva“ care sfătuiește astfel.

Prin urmare, viața pe care o trăim și de exemplu, la fel ca paradigmatic al acestui adevăr; în tot ceea ce se face, în general, va fi întotdeauna incompletă, sau nu.

Acum, dacă viața este trecătoare (...), se întâmplă ceva atât de brusc, și, uneori, lasă neterminate, „orice“, care dacă faci, opriți cursul vieții (...).

Este logic să ne gândim că am putea face sau nu poate fi completă (...) înseamnă că ceva are loc în „anumite imperfecțiuni“, pentru că viața este încă ceva „imperfect“, deoarece se presupune a termina mereu ceva ce faci.

Și întărește această afirmație, pentru că viața pe care o trăiești, se stinge ca o situație „sine qua non“, este imperios necesar și trebuie să se întâmple, o premisa că fără această condiție nu este categoric.

Și așa este că, nu numai pentru că această situație este inevitabilă, ceea ce face tot scopul pentru care să trăiască anumite viață materială „persoană știe deja ce vine,“ această viață este de peste, ireversibil.

Cu toate acestea, având în vedere sufletul și predispoziția psihologică care face ca ego-ul uman plin de bucurie și entuziasm că starea emoțională, tot ce se face cu succes este văzut, mai ales pentru că a terminat ceva din ceea ce făcea el.

Deci, este firesc ca „viața materială“, ea singură este un început și un sfârșit (...), în special de urgență pentru care omenirea este supusă de a trăi într-un corp de materie, perisabile, se stinge prin fenomenul degradare.

Ce se întâmplă în umanitate acest lucru, să fie constituit ca specia umană prin componenta organică și materialul care degradează se confruntă cu dispariția materiei sub influența legilor naturale, pentru că totul este materie și probabil acest fenomen.

Prin urmare, este de înțeles că omenirea este supus la „viața materială“, o cerință de a trăi în această viață actuală la nivel mondial spațiu care au dreptul, care poate fi lung sau nu.

De la ultima destinație, se va produce prin insuficienta si materiale de organe.

Ceea ce înseamnă că se confruntă cu dispariția materiei pe care umanitatea este formată astfel, persoana determinată încetează să trăiască.

În anticiparea pot face câteva considerații pe tema „ireversibilitatea timpului.“ António Cardoso